QUO VADIS... INCLUZIUNE?
Am organizat astăzi o întâlnire cu asistenții personali ai copiilor cu dizabilități. Am vrut să aflu de la sursă care sunt nevoile acestor mămici EROINE.
Prin asistentul personal al copiilor cu dizabilități, în practică, înțelegem unul din părinți care alege să renunțe la job pentru a fi alături de copil.
Ce mi-am dorit să aflu de la această întâlnire a fost cum arată relația dintre asistenți si direcție, care sunt nevoile lor și unde putem interveni pentru a le ușura, cât de cât viața.
Provocările lor sunt următoarele:
1. Lipsa socializării tinerilor cu dizabilități. Ei nu au prieteni, nu au viața activă ca restul copiilor.
2. Lipsa timpului liber pentru părinți. De multe ori, vorbim de mame singure, pentru că tatăl renunță, mame care trebuie să fie aproape de copiii lor 24 din 24, fără timp pentru ele.
3. Tranziția de la copil la adult e dificilă. Numărul serviciilor de care pot beneficia în sistemul public scade, cuantumul beneficiilor sociale scade dar provocările rămân aceleași sau pot deveni chiar mai grele.
4. Bullying-ul constant de care au parte acești copii în învâțământul de masă.
5. Lipsa facilitatorilor, numărul mic de profesori itineranți au lăsat profesorii din școlile de masă fără sprijin în integrarea acestor copii. Integrarea eșuează iar ei ajung tot în învățământul special deși mulți dintre ei ar putea beneficia de școala de masă pentru a face achiziții mai mari. Mai lent, e adevărat, dar orice achiziție dobândită e un pas spre o viață independentă.
6. Acești părinți au nevoie de sprijin, au nevoie să fie ascultați și ajutați atunci când simt că nu mai pot.
7. Teama că școlile speciale vor dispărea ca urmare a noilor Legi ale educație, singurele locuri unde acești copii au parte de socializare.
Aș fi ipocrită să spun că putem rezolva toate aceste probleme!
Dar mai ipocrit mi se pare sistemul care promoveaza integrarea în învățământul de masă al copiilor cu CES/dizabilitate, când de fapt acum toată lumea suferă, din cauza lipsei uneltelor necesare pentru ca ei să fie realmente integrați și ajutați.
În contextul în care avem în discuție strategia națională pentru dezinstituționalizarea adulților cu dizabilități și prevenire instituționalizării, integrarea REALĂ a acestor copii în învățământul de masă și terapiile repetate sunt singura șansă pe care ei o au la o viață independentă.