Cantina socială

Sprijin pentru cei in nevoie!

cantina socialăCantina Socială din Crângași are o capacitate de 450 de beneficiari și se adresează locuitorilor din Sectorul 6, ale căror venituri cumulate lunar sunt situate până la nivelul salariului minim net pe economie, actualizat conform legii/per membru de familie sau persoană singură, adică 1.524 lei.

🍽 Cantina Socială acordă servicii sociale gratuite persoanelor aflate în situații economico-sociale, sau medicale, deosebite.

🍽 Se pregătesc și se servesc două mese, zilnic, de persoană, prânzul şi cina, în limita alocaţiei de hrană prevăzute de reglementările legale. Conform noilor reglementări, norma de hrană este de 22 de lei/zi.

🍽 Transport gratuit numai pentru persoanele care beneficiază de distribuirea hranei la domiciliu. În acest moment, avem 60 de beneficiari nedeplasabili care primesc hrana la domiciliu.

🍽 Pentru week-end se oferă un pachet cu hrană rece.

Pentru admiterea în cadrul Cantinei Sociale, beneficiarul trebuie să completeze o cerere, însoțită de documente care să ateste situația socio-economică și medicală, pe care să o depună ,fie la sediul cantinei (Calea Crângași nr. 42 și nr. 44, bloc 9 - 10, parter), fie la sediile administrative ale #DGASPC Sector 6.

În acelasi timp, Consiliul Local Sector 6 susține prin subvenții:

🍽 Centrul Comunitar Ghencea, al Asociației Sfântul Arhidiacon Ștefan, cu o capacitate de 65 de beneficiari lunar;

🍽 Masa bucuriei pe roți, proiect social al Asociației Diaconia, Filiala Sector 6, cu o capacitate de 68 de beneficiari.

Mai mult, prin #DGASMB ( https://www.dgas.ro/cantinesociale/) persoanele cu domiciliul în Sectorul 6 pot beneficia de serviciile Cantina Socială Grivița, cu sediul în Calea Griviței nr. 216, Sector 1.

Dacă știți persoane care ar avea nevoie de acest sprijin, vă rog să le spuneți să sune la 021.9970!


#comunitate #sprijin #impreuna #Sectorul6