Cristian Baciu - pentru consilier Sectorul 6

Sunt Cristian-Mihai Baciu și Sectorul 6 este parte din identitatea mea. Aici m-am născut, am crescut, am învățat și m-am dezvoltat din punct de vedere uman și profesional.

Am studiat la Facultatea de Litere din cadrul Universității București și am absolvit licența în specializarea limbă și literatură română - limbă și literatură franceză.

Lucrez în domeniul educației ca antreprenor și sunt înconjurat de copii, părinți, profesori și echipe de proiect. Am învățat că viziunea și capacitatea de implementare sunt motorul care împing înainte dezvoltarea individuală, a grupurilor, a organizațiilor. Chiar și a comunităților.

În România, politicienii nu se țin de proiectele pe termen lung, mereu le modifică, le leagă cu sârmă și le adaptează pentru câștiguri politice sau personale. Mai mult decât orice, Sectorul 6 are nevoie de o viziune bazată pe echilibru care să fie susținută pe termen lung. Din Consiliul Local, îmi voi exercita votul astfel încât să menținem deciziile administrației pe calea corectă, în beneficiul cetățenilor și comunităților din Sector.