
Ghiță Marian - pentru consilier Sectorul 6
Mă numesc Ghiță Marian, născut și domiciliat în Bucureşti, actualmente subofițer M.A.I. în rezervă, am 56 de ani şi de 49 locuiesc în sectorul 6.
Am absolvit Şcoala de Agenți de Poliţie "Vasile Lascăr", Câmpina, în anul 1995. În toată aceasta perioadă în care am lucrat mi-am desfășurat activitatea ca polițist de proximitate în sectorul 6.
În continuarea meseriei pe care am avut-o, cunoștințele dobândite în perioada în care am activat în cadrul MAI, mă fac să îmi doresc să continui a fi în sprijinul sectorului 6, pentru o mai bună sigurantă şi linişte a cetățenilor, elevilor şi copiilor din şcoli şi grădinițe atât în unităţile de învățământ cât şi în afara acestora.
Îmi doresc ca pe viitor locuitorii şi generațiile următoare din acest sector să trăiască în linişte şi siguranță deplină.