10. Educație și infrastructură școlară, școli moderne și sigure

În Sectorul 6, funcționează 31 de grădinițe, 27 de școli, 14 licee și colegii, fiecare cu baza materială aflată în administrarea Consiliului Local Sector 6. Școala rămâne locul unde copiii noștri petrec cel mai mult timp, de aceea, pe lângă renovare și reconsolidare, e important să dăm atenție felului în care arată clasele și cu ce sunt ele dotate.

Ce vom face?

  • Vom extinde Programul Școală după școală.

  • Investiții în școli prin Compania Municipală de Inovare și Proiectare pentru a transforma spațiul dedicat studiului într-unul primitor, atrăgător și care să. stimuleze imaginația elevilor.

  • Siguranță pentru elevi. Vom achiziționa servicii de pază unităților de învățământ care solicită acest lucru.

  • Vom finaliza construcția celor două creșe care au obținut finanțare prin PNRR.

  • Ședințe trimestriale cu Consiliul Părinților sau al Elevilor din toate unitățile de învățământ din Sectorul 6.

  • Vom continua procesul de expertizare a clădirilor de învățământ, dar și acela de obținere a autorizației de funcționare ISU.

  • Vom construi o școală modulară la cele mai înalte standarde, care să poată funcționa ca școală-buffer atunci când este consolidată sau reabilitată o altă școală.

  • Pentru copiii tot mai mulți cu cerințe educaționale speciale (CES), în fiecare grădiniță sau școală vor exista cabinete de psihopedagogie, în care vor ține săptămânal ședințe un logoped sau un kinetoterapeut, pe lângă consilierul școlar.

  • Vom continua modernizarea terenurilor de sport și programul „Liber în curtea școlii”.

  • Vom demara un amplu proces de reamenajare a terenului de atletism de la Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi”.

  • Programe antibullying începând de la grădiniță pentru a combate acest flagel, dar și cursuri de prim-ajutor. Mai mult, vom dota toate școlile cu defibrilatoare automate.

  • Vom investi în dotarea unităților școlare din Sectorul 6 cu cantine unde elevii să poată avea parte de o masă caldă.

  • Continuăm să recuperăm fostele clădiri care au funcționat ca unități de învățământ.

  • Vom înființa grupe de antepreșcolari în grădinițele care au spațiu disponibil (exemplu: Grădinițele 218, 273 sau 230).

  • Unde spațiul permite, vom transforma curtea școlilor după principiul “USE NATURE IN THE CITY”: vom folosi mult lemn, soluții prietenoase cu mediul. Vom căuta să oferim copiilor senzația că sunt în natură, chiar dacă ei se află în mijlocul orașului. Amenajarea va fi incluzivă, fiind adaptată tuturor tipurilor de copii.

  • Vom identifica terenuri care pot fi achiziționate sau expropriate în vederea dezvoltării unor noi facilități educaționale.

  • Investiții și promovarea învățământului dual. Parteneriatul cu Universitatea
    Politehnica București sau construirea noului campus al liceului PTTR.