8. Programe pentru tineret - responsabilitate
Esențial pentru orice democrație și orice societate este ca cetățenii să fie responsabili și implicați. Pentru că implicarea se construiește, trebuie să începem cu tinerii, care să fie mai conectați la valorile europene, dar și la realitatea comunității noastre.

Ce vom face?
-
Implicare: Nicio decizie despre noi fără noi, tinerii. Tinerii trebuie consultați cu privire la proiectele care le pot afecta viitorul.
-
Conectare: susținerea unităților de învățământ pentru desfășurarea de programe de tip Erasmus, astfel încât tot mai mulți tineri din Sectorul 6 să poată face schimb de experiență cu tinerii din alte state europene.
-
Responsabilizare: Bursa de idei a tinerilor, o platformă de bugetare participativă prin care tinerii din liceele din sector pot propune proiecte pentru școala lor. Proiectele câștigătoare pot primi finanțare, iar echipa de proiect, sub supravegherea cadrelor didactice, va fi responsabilă de implementare.